Inovăm de peste 25 de ani.
Și suntem abia la început.

Cris-Tim a fost ales, timp de cinci ani la rând, cel mai de încredere brand din industria mezelurilor din România

Pentru al cincilea an consecutiv, Cris-Tim a primit titlul de Trusted Brand la categoria produse de carne, în urmă celui mai important studiu de piaţă asupra consumatorului în Europa, realizat de revista Reader’s Digest în 15 ţări, printre care şi România. Fideli mărcilor care au reuşit să le câştige încrederea, românii au ales încă o dată Cris-Tim, care astfel devine brandul cu cea mai bună reputaţie în cadrul categoriei pe care o reprezintă.

Obiectivul studiului Trusted Brand, ajuns în acest an la a treisprezecea ediţie în Europa şi a opta ediţie în România, este identificarea şi premierea mărcilor care au reuşit să câştige încrederea europenilor. „Statisticile prezintă Cris-Tim că pe cel mai puternic, cel mai cunoscut şi cel mai vândut brand de mezeluri de România. Recunoaşterea să, în cadrul acestui studiu, şi drept cel mai de încredere brand de produse de carne, pentru al cincilea an la rând, ne bucură şi ne confirmă că eforturile pe care le facem în numele calităţii, nu rămân neobservate. Le mulţumim clienţilor noştri fideli şi ne străduim să ne menţinem poziţia de lider investind constant în tehnologie şi inovaţie”, a declarat Radu Timiş, Preşedinte Grup Cris-Tim.

După ce, încă din 2010, studiul a consemnat intrarea în forţă a brandurilor româneşti, 2013 aduce confirmarea faptului că încrederea românilor în mărcile autohtone creşte constant. Este important de punctat că participanţii la studiu nu au primit variante de răspuns, ci au fost rugaţi să nominalizeze ei înşişi mărcile în care au încredere şi să le evalueze apoi în funcţie de „Calitate”, „Valoare excelenţă”, „Imagine puternică”, „Înţelegerea nevoilor clienţilor” şi „Responsabilitate socială”. Cu atât mai mult performanţă Cris-Tim de a-şi păstra timp de 5 ani la rând titlul de Trusted Brand în cadrul categoriei pe care o reprezintă, denotă decizia emoţională a consumatorilor şi experienţă personală a cumpărătorilor cu produsul.

Pentru 2013 grupul de firme Cris-Tim estimează o cifra de afaceri de 72 milioane de euro, înregistrând o creştere de 12.5 % faţă de anul anterior (64 milioane de Euro) că urmare a eficientizării proceselor interne şi creşterii vânzărilor.

Cu o istorie de 20 de ani, Cris-Tim oferă întotdeauna consumatorilor săi produse sigure, proaspete şi savuroase, realizate cu ajutorul celor mai moderne tehnologii de procesare şi prin sistemele de management al siguranţei alimentului (ISO 22000:2005), al calităţii produselor (ISO 9001:2008) şi al protecţiei mediului (ISO 14001: 2004).